(1) Atunci când proiectați o sticlă de plastic, dacă materialul este polietilenă de înaltă densitate sau polipropilenă, secțiunea transversală a sticlei de plastic trebuie să fie dreptunghiulară sau ovală. Pentru polietilenă de densitate joasă sau alte sticle de plastic flexibile, secțiunea transversală a acesteia ar trebui să fie. Secțiunea transversală este de preferință circulară. Acest lucru facilitează extrudarea conținutului din sticla de plastic. Părțile din plastic utilizate împreună cu gura sticlei de plastic sunt în principal capace de sticle și etanșare. Designul gurii sticlei de plastic ar trebui să se concentreze pe modul de a face gura sticlei de plastic să se potrivească mai bine cu capacul și sigilantul. Fundul sticlei de plastic este partea slabă a proprietăților mecanice ale sticlei de plastic. Prin urmare, fundul sticlei de plastic este în general proiectat să fie concav în interior; colțurile sticlei de plastic și adâncitura interioară sunt realizate din arce mai mari. Pentru a facilita stivuirea sticlelor de plastic și pentru a crește stabilitatea stivuirii sticlelor de plastic, trebuie proiectată o canelură interioară în partea de jos a sticlei de plastic.
(2) Când etichetele sunt folosite pe suprafața sticlelor de plastic, suprafața etichetei trebuie să fie plană. Un „cadru” poate fi proiectat pe suprafața sticlei de plastic, astfel încât eticheta să poată fi poziționată cu precizie, fără mișcare. În turnarea prin suflare, partea pe care paraisonul o atinge prima tinde să fie întotdeauna partea care se întărește prima. Prin urmare, grosimea peretelui acestei părți este, de asemenea, mai mare. Părțile de margine și de colț sunt părțile în care paraisonul este umflat și în cele din urmă este contactat, iar grosimea peretelui acestei părți este relativ mică. Prin urmare, marginile și colțurile sticlelor de plastic ar trebui proiectate cu colțuri rotunjite. Schimbarea formei suprafeței sticlei de plastic, de exemplu, mijlocul sticlei de plastic este relativ mai subțire, iar adăugarea de caneluri sau nervuri circumferențiale pe suprafața sticlei de plastic poate îmbunătăți rigiditatea și rezistența la îndoire a sticlei de plastic. Canelurile longitudinale sau rigidizările pot elimina deformarea, înclinarea sau deformarea sticlelor de plastic sub sarcini pe termen lung.
(3) Suprafața de imprimare a sticlei de plastic este partea în care consumatorii acordă cea mai mare atenție. Suprafața de imprimare trebuie să fie plană și continuă; dacă sticla de plastic conține structuri precum mânere, caneluri, nervuri de întărire etc., trebuie avut grijă să nu provoace inconveniente operațiunii de imprimare. Sticla de plastic de formă ovală are o rigiditate mai mare, dar costul de fabricație al matriței este mai mare. Prin urmare, pentru a asigura rigiditatea sticlei de plastic, pe lângă selectarea materialelor cu rigiditate ridicată, rigiditatea și rezistența la sarcină a sticlei de plastic ar trebui îmbunătățite prin designul formei sticlei de plastic.
(4) Datorită sensibilității la crestătură a majorității materialelor plastice, sticlele de plastic sunt predispuse la fisuri și crăpături la colțurile ascuțite, rădăcina firului gurii, gâtul și alte părți, astfel încât aceste părți ar trebui proiectate cu colțuri rotunjite. Pentru punctul de transfer al sticlei de plastic dreptunghiulare, cea mai mare parte a încărcăturii sticlei de plastic trebuie să fie susținută, astfel încât creșterea locală a grosimii peretelui în acest punct este, de asemenea, favorabilă îmbunătățirii rigidității și rezistenței la încărcare a sticlei de plastic.
